haiduc
147 poze   29373 vizite

Istoria soimaritului

SCURTA ISTORIE A SOIMARITULUI IN ROMANIA

Pentru o redare mai amanuntita a istoriei soimaritului din fostele tari romanesti , cred ca nici o lucrare nu este mai complecta decit cea scrisa de domnul Alexandru Filipascu in anul 1966 , am sa redau in acest sens extrase din aceasta lucrare , cu titlul “ Vinatoare cu pasari rapitoare “ – Un interesant capitol din istoria vinatorii in tara noastra .




Patria soimaritului a fost Asia de mijloc si de nord , cu stepele-i nesfirsite , caracterizate printr-o deosebita bogatie de vinat . Prin intermediul hunilor , al mongolilor si al arabilor , ca si pe calea cruciadelor , soimaritul a patruns in Europa si a cunoscut o dezvoltare uimitoare . In Principatele Romane , aceasta indeletnicire vinatoreasca a ajuns relativ tirziu si s-a mentinut pina spre mijlocul secolului XIX .
Pentru a intelege pe deplin evolutia soimaritului la noi , trebuie sa deosebim net vinatoarea cu pasari de prada ca indeletnicire activa , de prinderea lor , spre a servi ca element al darilor interne si al tributului catre inalta poarta.
Am folosit de la inceput termenul de soimarit , acesta fiind indeobste cunoscut . Dar pentru o mai fidela integrare in istorie , prin soimarit ( germ . Falkenjagd , franc . fauconnerie ) intelegem numai vinatoarea cu soimii propriu-zisi ( diferite specii ale genului Falco si Hierofalco ) . Pe parcurs insa , la vinatoare s-au intrebuintat si alte specii de pasari de prada , cum sint ulii porumbari , ulii pasarari s.a., nu numai soimii.
Astfel ca , termenul german “ Beizjagd “ este mult mai cuprinzator si nu gasim un corespondent in limba romana , denumim aceasta vinatoare “ vinatoare cu pasari de prada “ sau , popular “ pasararit “.
( In acelasi fel , la curtile magnatilor ardeleni “ solymeszat = soimarit , spre sfirsitul sec . XVI va fi inlocuit in limbaj si documente cu termenul “ madaraszat “ = pasararit ! ) .





VANATOAREA CU PASARI DE PRADA IN TRANSILVANIA.

Aceasta metoda de vinatoare a fost introdusa in Transilvania de catre unguri , popor aflat in plin avint cuceritor al tinuturilor dintre Carpati ( sec. XI – XII ) , mai ales ca Transilvania , cucerita la sfirsitul sec . XIII , urmeaza istoria Ungariei timp de aproape 300 de ani . Dinastia Arpadiana , care a domnit aici pina la 1301 , avea la curtea regala o multime de soimi si soimari , condusi de “ Marele Soimar “ , “ paminturi ale soimariei “ special destinate vinatorii si sate intregi de tarani soimari si crescatori de soimi. Apogeul soimaritului maghiar a fost atins sub Sigismund de Luxemburg ( 1387 – 1427 ) , care a ajuns in 1410 , si imparat al Germaniei . In vremea sa nu exista familie aristocrata sa nu-si aiba soimii preferati , soimari vestiti ( in majoritatea cehi si germani ) , padurari crescatori de pui si cunoscatori ai cuiburilor de soim , ca si ingrijitori si dresori de soimi si ciini de vinatoare . Insusi Matei Corvin ( 1458 – 1490 ) a zidit pentru soimii si soimarii sai cetatea Solymar “ ( = Soimarul ) , sotia sa Beatrix avind o curte proprie si un anturaj propriu de soimari , care rivalizau cu aceia ai regelui .
Dupa dezastrul de la Mohacs ( 1526 ) , o data cu alegerea lui Ioan Zapolia ( 1526 – 1540 ) – cu titlu de “ rege “ – ca principe suveran , Transilvania devine o tara de sine statatoare , ai carei voivozi , ajunsi principi , sint in legaturi de vasalitate cu turcii , asemenea domnilor din Principate . Sub dominatia otomana , mai ales in sec . XVII , vinatoarea cu pasari de prada cunoaste cea mai mare inflorire in Transilvania , vinind principele si nobilimea , cit si pasalele turcesti . Nu era castel sau conac unde sa nu se tina soimi , nobilul mindrindu-se nu numai cu paminturile si iobagii sai , ci si cu numarul ingrijitorilor soimilor si ai ciinilor de vinatoare.
Pina si doamnele din nobilime , la serbarile soimaresti , foloseau pentru soimul preferat o manusa brodata si curea cu nestemate , adecvate luxului inconjurator si rangului ce purtau.
Sub Ioan Sigismund Zapolia ( 1540 - 1571 ) , vinatoare cu pasari de prada era deja in floare . Astfel , vistiernicului regal Brasovul i-a daruit soimi in tot timpul anului 1545 , iar in 1550 i-a organizat o vinatoare cu soimi in imprejurimile orasului , servitorii sai si invitatii fiind gazduiti timp de 9 zile pe spezele orasului , care platea pina si carnea data celor 26 de soimi ai sai . Sigismund Bathori (1581 – 1599 ) soimarea cu placere , tinea o intreaga armata de pasarari si isi trimitea pasarile de prada in Ungaria pentru dresaj . Gavril Bathori , in 1612 , inobileaza pe vasalul sau Sziget Poncz Istvan pentru meritele-i de soimar , iar Gheorghe I. Rakoczi ( 1630 – 1648 ) dadea si el privilegii soimarilor si daruia soimi in relatiile cu principii vecini .
Pe linga pasarile de prada dresate sau intretinute pentru principe si demnitari , orasenii se slujeau si ei de soimi si ulii , pentru a vina . Asa in 1538 , castelanul Branului si , in 1546 , judele Brasovului si-au procurat soimi pentru vinatoare , in vreme ce brasoveanul Bartus Fux oferea spre vinzare soimi , la un pret variind intre 1 si 2 florini bucata . In celalalt capat al Transilvaniei , la Bistrita , notabilii orasului erau deseori solicitati de catre moldoveni sa le trimita soimi dresati , dovada ca erau dresori si vinatori cu soimii. Foarte probabil ca si la Cluj , Sibiu , Alba Iulia si in alte orase , burghezii instariti au soimarit in aceste tinuturi.
Stapinind Banatul si Crisana ; Transilvania fiindu-le vasala , in apogeul puterii feudale , turcii cunosc si ei clipele cele mai infloritoare ale soimaritului . Pentru a cistiga bunavointa Inaltei Porti principii transilvani trimiteau adesea soimi , in dar , sultanilor si pasalelor .
Cu timpul , aceste plocoane devin atit de obijnuite incit solii trimisi la Constantinopol erau cunoscuti sub numele de “ pasarari ardeleni “ si l-i se ingaduia sa aduca cu ei , in tara , robi rascumparati . Soimarii turci au vizitat nu o data Brasovul pentru a cumpara soimi , manusi speciale pentru protectia pumnului sting si scufii imblanite pentru capul soimilor . Pe la sfirsitulsec. XVI , obiceiul principilor transilvaneni devine obligatie tributara regulata – 24 soimi pe an si retele pentru prins vinat – numita in documente “ falcomagium “ . De aceea creste si numarul soimarilor si al dresorilor de soimi , solicitati in procurarea pasarilor de prada cerute de Poarta . Impreuna cu tributul curgeau si plocoanele . Asa , in 1637 , Stefan Szalanczy stringe din Brasov si Alba Iulia 42 de soimi pentru sultan , impartind insa 28 dintre ei , ca dar , pasalelor , fapt pentru care a fost caftanit , distinctie rezervata numai domnilor vasali si marilor dregatori turci.
Inca din sec. XVI , printre produsele pe care satele erau datoare se le prezinte la curtea nobilului , sub forma de plocoane sau dari , figureaza si diferite pasari de prada , alaturi si de alt vinat cautat in acele vremuri ( iepuri , caprioare , ierunci , jderi , vulpi etc. ) . Taranii trebuiau sa dea de fiecare turma de oi cite un cobat ( = denumirea transilvana a uliului pasarar ) sau un uliu porumbar .
Aceasta este expresia noua a “ strungii “ , venit incasat de nobili sau cetati de la taranii sa cnejii de pe paminturile lor , dupa numarul de oi pe care il aveau , in special cnejilor l-i se cereau ulii pasarari ( cobati ). La inceputul sec. XVII , cind vinatoarea cu pasari de prada pierde din importanta , se ajunge la darea “ rascumpararea uliului “ ( “ karoly – penz “ sau “ karvaly – fejeben “ ) , adica se primea in loc de cobat o anumita suma de bani . Asa , cnejii de pe mosia Chioarului dadeau drept strunga , in 1566 , fie un uliu , fie 25 dinari ; in 1603 plateau deja 60 dinari drept “ rascumpararea uliului “ . Pe valea Somesului ( comitatul Solnoc – Dobica ) se platea aceeasi suma . Pentru oi , ca si pentru vite mari , in Transilvania sec. XVII se platea inca o dare specifica asezarilor romanesti “ tretina “ , in care voivozii marunti dadeau principelui si un cobat , rascumparabil cu 35 dinari . Tot in sec. XVII , de la satele romanesti era incasat un alt venit feudal , „ censul „ , fie in bani , fie in produse : lemne , pui , vinat , soimi etc .
Pe linga padurarii si soimarii nobililor erau si o multime de prinzatori de soimi si alte pasari de prada , numarul lor crescind mai ales in timpul tributului in pasari de prada dat Portii Otomane . In regiunile bogate in cuiburi de pasari de prada , sate intregi erau impuse cu o dare anuala care consta din soimi , ulii porumbari , ulii pasarari etc. Prinzatorii de pasari de prada erau scutiti de alte dari , ca si de prestarea serviciului militar, de unde denumirea de “ scutelnici “, pomeniti deja din sec. XVII .
Multi dintre soimarii recrutati din paturile de jos ale populatiei erau romani , dovada ca in satele romanesti pasarile de prada erau folosite si pentru nevoile localnicilor .
In 1592 , unul dintre “ pasararii “ de frunte ai principelui Sigismund Bahori era un oarecare Toader , iar in 1647 se aminteste de un Radu Soimarul ( ung. “ Raros “ = soimar ) . Pentru meritele cistigate ca soimari desavirsiti , asemenea lui Petre Madarasz ( inobilat la 1610 de Gavril Bathori ) , a fost inobilata familia Boer de Copacel , din tara Fagarasului , pe blazonul careia ( datind din 1602 ) este infatisat un soimar , pe pumn cu pasarea favorita . In fine , in comuna Somesul Cald - de linga Gilau – se mai pastreaza amintirea unuia Lucaciu Soimarul, care a trait aici la inceputul sec. XVIII .
Pina la jumatatea sec. XVIII putem spune ca pe linga nobilime si burghezie , au practicat pe scara larga vinatoarea cu pasari de prada si paturile de jos ale populatiei , romani si secui , incepind prin a prinde pasari pentru haraciul Portii , pentru darile interne , apoi devenind puternici si sfirsind , unii , prin a fi innobilati pentru priceperea lor si maiestria de soimari .
In 1699 , dupa pacea de la Karlowiz , Transilvania ajunge sub stapinire habsburgica . Turcii inlaturati , o serie de dari interne ca si tributul se sterg sau isi schimba semnificatia , fiind inlocuite cu bani sau cu produse mai rentabile . Cu un secol inainte au aparut vinatorile cu goana , care iau acum o amploare deosebita , apoi , odata cu armele de foc , se extinde vinatoarea cu ogari si copoi , ca si cea de vinat mare . Numarul cuiburilor de soimi scade vertiginos si , in aceste imprejurari , vinatoarea cu pasari de prada s-a mentinut dupa 1750 numai izolat , ca sa se stinga apoi cu totul . Singurele marturii le mai gasim presarate prin documente , in toponimie si folclor.

Putem afirma cu certitudine ca vinatoarea cu pasari de prada a fost practicata si in principatele Romane , cunoscind si aici o epoca de inflorire , mult mai tirzie decit in Transilvania si de o amploare mai scazuta.
Influenta turcilor si a polonilor in aceasta privinta a fost tirzie , dupa secole de lupte pentru libertate , iar ecourile Apusului se strecurau cu greu peste Carpati .
Deoarece , in Principate , folosirea pasarilor de prada s-a introdus sub semnul haraciului , multi cercetatori au considerat ca totul s-a limitat la aceasta contributie impusa . este insa adevarat ca domnii si boierii mostenisera obiceiul batrinesc al vinatorilor cu goana si cu ciinii ( exercitii foarte bune si in pregatirea razboinica ) , obicei atit de inradacinat incit , cu multa greutate – si niciodata pe deplin – a facut loc vinatorii cu pasari de prada . S-au gasit insa si aici pasionati , fie boieri , fie printre ostasi si tarani liberi , multi poate numai dornici sa copieze vecinii sau sa se acomodeze “ modei “ timpului .



TARA ROMANEASCA

Domnii Tarii Romanesti au cunoscut aceasta metoda de vinatoare de la turci , aceasta tarisoara megiesa Dunarii fiind nevoita sa incheie un tratat de vasalitate cu Poarta , dupa incercarile lui Mircea cel Batrin de a stavili expansiunea otomana ( sec . XIV ) . In conseciinta a fost fixat acel tribut anual , numit “ haraci “ . Nu se stie cu exactitate anul din care au fost inclusi si soimi in haraci , insa la 1461 , Hamza Beg , ofiterul de ieniceri care a sfirsit la marginile Giurgiului in tepusele lui Vlad III Voevod zis “ Tepes “ , era insotit si de Saingi – basa , adica “ capetenia soimilor “. Acesta venise desigur pentru a rezolva problema soimilor in haraciul fixat de Inalta Poarta . Nicolae Iorga , bazat pe o chitanta turceasca din 1564 si pe “ Cronica Nemteasca “ a veacului XV , noteaza ca in sec . XV veneau din Tara Romaneasca , odata cu tributul , “ 1 soim si 8 cai , dupa un obicei vechi “ . Insa adevaratele marturii documentare in legatura cu soimii trimisi la Constantinopol detinem numai din sec. XVIII .
In “condica “ lui Nicolae Mavrocordat ( domnia II – a , 1719 – 1730 ) se gaseste un ordin domnesc dat in 3 / 14 mai 1729 vatafilor de plai si plaiesilor ot sud pentru rindul soimilor imparatesti … mari , frumosi , ca sa poata trece la imparatie . Tot in acest sens , dar mai amanuntit, este repartizarea pe regiuni administrative a darii soimilor facuta de Mihai Sutzu ( domnia a II – a , 1791 – 1793 ) la 7/18 mai 1792 , care prin carti legate pentru soimi , adresate acelorasi vatafi , la atrage atentia sa ii stringa la vreme , sa fie frumosi si mari nu niscaiva ciurele !! ) , deoarece voda nu vrea sa-i cumpere si sa aduca din alta tara fiindca se afla aici ; soimi ce urmeaza a fi gata de trimis , la Bucuresti , “ pina la zece zile ale lunii iunie “ . Ca urmare ordinului dat , Sutzu alcatuieste insemnarea de citi soimi cu plaiurile unde s-au scrisa cartile si observam ca din 10 “ plaiuri “ subcarpatice , numarul soimilor strinsi era de 17 , impreuna cu 2 “ balabani “ ( = soimi dunareni , Falco cherrug ) si 1 corui ( = uliu pasarar , sinonim cobatului din Transilvania ) . Soimii , ca si celelalte pasari de prada amintite , care incep sa fie cautate se luau de tineri din cuiburi , primavara . In acest scop , o serie de sate erau insarcinate cu procurarea lor , fiind scutite de dari sau alte obligatiuni , dar avind uneori si datoria de a-i invata la vinatoare.
Pentru a invata soimii cu ascultarea trebuia ca si mosnenii aceia sa fi fost soimari priceputi . Avem deci un prim jalon ca in Tara Romaneasca s-a si vinat cu pasari de prada . Insa , mai precis , urmele acestei indeletniciri trebuie sa le cautam numai din sec. XVI , o data cu domnia lui Mircea Ciobanul , in timpul caruia boierii luasera foarte multe obiceiuri turcesti , pe la jumatatea secolului influenta otomana fiind mai puternica decit in vremea lui Brincoveanu .
Boierii si Domnul isi procurau pasarile necesare la inceput din Transilvania , de unde aduceau si o parte din soimii pentru haraci . Un prim document in acest sens gasim in socotelile orasului Brasov , in care se arata ca la 14 august 1546 , orasul i-a trimis in dar spatarului Draghici un uliu pasarar ( …nisum , vulgo sperweder … ).
Tot acolo aflam ca , la 7.X.1548 , trimisii orasului , Mihail Roth si Johan Tartler , ii duc lui Mircea II Ciobanul printre alte daruri , si soimi ( “ falconnes “) . Deci in sec. XVI se vina deja la curte cu soimii si vecinii cunosteau aceasta patima a domnului si a boierilor sai . Intelegem de ce , la 9 martie 1600 , Huraia Aga , pasa de Timisoara , ii aduce in dar lui Mihai Viteazul – aflat la Ghimbav – mai multe pene de erodiu din cele mai frumoase spre a face fulii , sapte cai de pret si un foarte bun soim , ca dar din partea sultanului Mohamed III , cum ne relateaza Nicolae Balcescu in istoria sa .
In sec. XVIII , vinatoarea cu pasari de prada ia cea mai mare dezvoltare , caci domnii fanarioti o deprind inca de la Constantinopol . In porunca lui Nicolae Mavrocordat ( despre care am amintit ) era vorba si despre un “ vataf de soimari “ care , asemenea “ vatafului de vinatori “ , nu putea fi altceva decit capetenia soimarilor domnului . Iar Mihail Sutzu da porunci deosebite pentru soimii necesari curtii sale si putem afirma cu certitudine ca acest domn soimarea cu pasiune : Carti la 5 plaiuri pentru soimi , balabani , curoi , neobicinuiti … sluga domniei meale , vatafe de plaiu ot sud … ti poruncimu ca preste orinduiala soimilor cea obicinuita … a agonisi inca alesi , buni , mai mari … acestia este celu deosebitu pentru trebuinta curtii Domniei mele ( 1792 , mai 7 ) .
Un document mai recent – ( decembrie 1824 ) – prin care vistiernicul domnesc raporteaza lui Grigore Dimitrie Ghica cheltuirea a 617 taleri pentru plata unor soimi adusi din Plaiul Arefului – aduce marturia existentei si a soimarilor localnici tarani . Astfel vistiernicul subliniaza ca din vechime obicei este a sa trimite pe tot anu du prin plaiurile tarii acestiia o suma de soimi la Tarigrad , a caror cheltuiala se face de cind ii gasesti aici prin cuiburi si pina ii aduc si ii fac teslim aici in Bucuresti , sa cisluiesti pe toate satele plaiului ca o datoria a lor ce este , precum si ca toate cheltuielile pe care le-a facut vataful Plaiului Aref , au fost adeverite atit de soimari , cit si de citiva din locuitorii satelor numitului plai . Ca au vinat cu pasari de prada si mosnenii , mai ales aceia scutelnici tocmai pentru ca procurau soimii curtii domnesti si aceia de haraci , o arata si G. Ionescu-Gion in “ Istoria Bucurestilor “ ( 1899 ) , localizind taranii soimari care cresteau si invatau soimii la Bobesti , de linga Leordeni , in jurul Bucurestilor . Pe linga acestia si pe linga corpul de “ vinatori “ – condusi de un vataf , ajunsi apoi in formatiune militara , existau la curtea domneasca si robi tigani specializati in prinderea , cresterea si dresajul curuilor , numiti tigani curuieri . Acestia sint mentionati in numar de 20 , intr-un document din 1765 si apoi din nou in 1795 , cind sint trimisi cu curuii la Berceni ( Ilfov ) , unde era un cimp de vinatoare potrivit , sub conducerea lui Acgibasa , adica mai marele peste vinatorii domnesti .
Incercarile lui Matei Basarab de a opri prin lege preotimea de la vinatoare si prinderea pasarilor ( “ Pravila de la Govora “ glava 53 si “ Pravila “ din 1652 , glava 56 ) nu sint numai un ecou al luptei care se ducea in Apus pentru a impiedeca patura clericala sa soimareasca , ci si reflectarea unei stari de fapt interne ,probabil ingrijoratoare in acest sens.
In concluzie , putem considera ca in Tara Romaneasca s-a vinat cu soimul si cu alte pasari de prada incepind din sec. XVI si pina la inceputul sec. XIX cu o perioada de maxima inflorire a soimaritului in veacul al XVIII – lea .




MOLDOVA


Cunoscutul act de vasalitate incheiat de Bogdan III “ cel ORB “ , fiul lui Stefan cel Mare , cu Selim Sultanul “ Ferocele “ , in 1511 , prevedea ca obligatie din partea Moldovei un haraci anual compus din 4000 galbeni , 40 cai si 24 soimi. Numarul soimilor este variabil , o insemnare polona notind 15 , Fourquevaux – calator prin Moldova in sec . XVI – vorbeste de 50 de soimi , iar in condica sa , Constantin Mavrocordat da ordin ispravnicului de Roman sa procure 31 de pasari de prada pentru haraciul 1741 . Interesant este ca , in insemnarile sale , Voda nu are decit 10 soimi , restul fiind corui 14 si ulii porumbari 7 ; ceea ce denota ca , in secolul XVIII , la Constantinopol nu se cautau numai soimii propriu – zisi . De asemenea , Voda cere pentru sine doi corui si un uliu.
Din Moldova se pastreaza documente si in legatura cu practicarea vinatorii cu pasari de prada , atit sub influenta turcilor , cit mai ales sub aceea polona si transilvana.
Soimaritul a putut fi deprins mai intii chiar de la ardeleni , spre sfirsitul sec. XV , deoarece Stefan III “ cel Mare “ ( 1457 – 1504 ) primise in dar cetatile transilvanene Ciceiul , Ungurasul si Cetatea de Balta ; Ciceiul si o parte din tinuturile rodnene si bistritene le-a stapinit si Petru Rares ( 1546 – 1561 ) . ca indiciu exista un document din februarie 1445 , care aminteste de un anume Iuga Paturnicheru , in care putem vedea deja un soimar ; mai precis , este dovedit documentar un oarecare Stanila Soimarul , care primeste de la Voda Petru V Schiopul una siliste la 13 iunie 1589 .
Vinatoarea cu pasari de prada a cunoscut in Moldova cea mai mare dezvoltare in sec. XVIII , inviorata de multiplele legaturi cu Polonia si Ucraina cazaceasca , unde soimaritul atinge tocmai in aceasta perioada apogeul . Boierii moldoveni aveau multe proprietati in Polonia , Movilestii aveau legaturi de rudenie cu sleahticii poloni , iar Vasile Lupu ( 1634 – 1653 ) si-a casatorit fetele una cu Palatinul Lituaniei si cealalta cu Timus , fiul atamanului cazac , Bogdan Hmielniski . Zugravind evenimentele singeroase din Polonia anilor 1647 – 1648 , in romanul sau “ Prin foc si sabie “ , scriitorul H. Senkiewicz , ni-l descrie pe Rovan Ursu , trimisul valah al lui Vasile Lupu , la o vinatoare de cocori cu soimii proprii !! Tot in vremea lui Vasile Lupu , Solomon , vornicul de Cimpulung , scrie , in 1640 , lui Simon “ Biraul Bistritii “ , cerindu-i in mare graba sa i trimita soimi pe care este gata sa ii plateasca ; in 1645 , acelasi Solomon solicita din nou 2 soimi pe care ii va plati cu bani sau marha si insusi Vasile Lupu , la 11.VII.1641 , scrie din Suceava , bistritenilor , cerind intre altele si soimi , care se intrebuinteaza foarte mult in partile noastre de astazi . Iata deci ca , in arhivele Bistritei , date la iveala de N . Iorga , se pastreaza dovezile ca boierii si domnii vinau intens cu soimii , pe care ii aduceau dresati din Transilvania , pasarile autohtone fiind , probabil , destinate mai mult haraciului. Mai mult decit atit , la curtea domneasca s-a infiintat o dregatorie noua , “ Soimarul cel Mare “ , adica vataful soimarilor domnesti . In anul 1669 , sub Gheorghe Duca , acesta functiune o indeplinea boierul Savin Navrapascul .
In sec. XVIII si XIX soimaritul pierde din atractie , dar alaturi de soimi , apar la vinatoare si ulii si coruii . In memoriile sale, Nicolae Sutu , fiu de domn fanariot , noteaza ca pe la 1830 , in Moldova se vina inca cu soimul , dar putin si la cimp. Pentru prima jumatate a sec. XIX , o informatie interesanta si pretioasa gasim in nota poetului Vasile Alecsandri , la “ Poeziile populare ale Romanilor “ : in timpurile de demult stramosii nostri aveau obiceiul de-a imblinzi soimii si a-i deprinde la vinat , precum se face si astazi cu coruii.
Cu alte cuvinte , in Moldova , soimaritul si mai apoi vinatoarea cu ulii si ulii pasarari s-a mentinut si in sec . XVIII – prima jumatate a sec. XIX , deci mai mult decit in celelalte provincii locuite de romani. Patrunzind mai puternic in masa populatiei , aceasta indeletnicire a dainuit mai mult si , o data cu imputinarea soimilor autohtoni , a fost compensata cu folosirea tot mai puternica si exclusiva a uliului pasarar , care se preta foarte bine la vinarea pasarilor si a altui vinat marunt .
In concluzie , putem afirma ca vinatoarea cu pasari de prada a fost practicata in Moldova din sec. XV – XVI si pina in prima jumatate a sec. XIX , cu o marcanta perioada de inflorire in sec. XVII .



Albumul selectat nu contine nici o poza.








Comentarii album • 0
Acest album nu are incă nici un comentariu.
Către: haiduc

Mesaj:
Mesajul a fost trimis.
Trimite mesaj Înapoi Nu poți trimite un mesaj fără conținut! Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje. Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp. A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.